... ENGLEZILOR!
(sau cand excesul de zel devine excesiv de excentric)
(sau cand excesul de zel devine excesiv de excentric)
După chestia cu Crăciunul despre care nu trebuie vorbit în scoli şi în instituţii, ca să nu fie jigniţi cei de alte religii, ministrul englez al educaţiei le cere profesorilor să nu mai vorbească în faţa copiilor decat despre 'părinţi', a folosi termenii sexuaţi ai responsabililor parentali, fiind un procedeu absolut needucativ şi discriminatoriu. De la şapte ani, copiii trebuiesc invăţaţi să se exprime numai cu termenii 'parintele meu', 'parinţii mei', pentru a nu fi discriminaţi copiii din cupluri alternative.
*
Am fost deci să-i anunţ pe copiii mei că nu mai au Mamă şi Tată, ci că au 'parinţi'. Le-am spus să ţină cont de faptul că nepoţii mei au doar 'părinţi' - nu au Mamă sau Tată, noţiuni mizerabile ce trebuiesc interzise cu desăvarşire într-o societate democratică, în care există respectul omului pentru semenii săi!!
Sunt noţiuni arhaice, dăunătoare, discriminatorii şi ridicole!!
Şi cum să nu fie jignitor, pentru un copil, ca unul să aibă Mamă sau Tată, când o familie poate avea părinţi de acelaş sex?!
Devine jignitor pentru copiii înfiaţi de cupluri 'omogene', să se vorbească de Mamă şi de Tată, ca în cuplurile 'heterogene'. În consecinţă, există doar 'părinţi - noţiune neutră, generală, lipsită de gen.
A mă intreba "De ce oamenii se plâng de starea în care vor ei să fie, acuzându-i pe ceilalţi că bagă de seamă starea lor?", ar fi inutil.
A mă întreba "De ce au unii egoismul să înfieze copii, în condiţiile în care această înfiere afectează alţi copii, atât pe ai lor, cât şi pe ai noştri?", ar fi periculos.
A mă întreba "De ce trebuie discriminaţi milioane de copii, ca să nu fie discriminaţi câţiva?", nu ar fi logic, fiindcă în astfel de cazuri logica este ilogică.
A mă întreba "De ce oficialii cred că schimbarea denumirii unui concept schimbă conceptul în sine?", este de-a dreptul stupid.
La inceput au fost ţigani, fiindca aşa erau numiţi cei care veneau de la poalele Munţilor Atinganii. Pe urmă - nu intru în amănunte descriptive - termenul de 'ţigan' a devenit discriminatoriu şi peiorativ şi a fost înlocuit cu acela de rrom, aşa cum îşi spun ei pe limba lor. Va trece timpul şi numele care defineşte noţiunea va ajunge să fie definit de noţiunea în sine. Diverse Comitete şi Comiţii vor constata că numele de rrom a devenit peiorativ şi îl vor interzice, găsind unul nou (prefer să nu fac speculaţii în imaginarul imbecil al scornirilor ultrademocrate).
Acelaş lucru se va întâmpla şi cu homosexualitatea. Termenul generic de 'gay' este interzis, fiincă a devenit peiorativ. Va fi, în functie de ţară, înlocuit cu un altul şi tot aşa... fiindcă atât timp cât denumeşti un lucru, creezi o noţiune separată şi intependentă faţă de celelalte, o noţiune care poate fi clasată.
Orice clasificare este, prin definiţie discriminatorie, fiindcă fără a discrimina elementele între ele, acestea nu pot fi clasate, în funcţie de diferenţe şi asemănări.
Dar daca nu denumim homosexualii, cu un termen propriu, separându-i de ceilalţi - adică comiţând o segregare (chiar dacă intenţia este favorabilă) - cum le putem legifera drepturi? Pe cale de consecinţă, numai discriminarea permite o cale de protectie. E de ras nu?
Şi ca să ne întoarcem la decizia ministrului britanic, să mergem mai departe în aceeaşi logică: dacă nu mai există decât 'părinţi', mai am eu dreptul să am o 'fată' sau un 'băiat'? Nu ar fi normal sa am doar 'copii', pentru cazul în care - poate, cine ştie? - vor deveni homosexuali şi, deci, nu trebuiesc jigniţi de mici cu un sex pe care nu şi l-au asumat încă...?
În esenţă, întrebarea care se impune este însă: ce fel de minte bolnavă poate să decidă să sacrifice - pentru raţiuni electorale - termenii de Mamă şi Tată, termeni invăluiţi de o sacralitate poate mai veche decât chiar umanitatea omului?? Pentru jocurile unora, trebuie să dispară chiar termenii calzi ai copilăriei noastre, nemeritând nici măcar o nouă denumire??
Din fericire, Mama şi Tata au murit la timp, aşa că nu sunt nevoit să-i jignesc pe ei, renunţând să le mai spun 'Mamă' şi 'Tată' - de frică să nu jignesc ipoteticul copil necunoscut, înfiat de un cuplu de ipotetici homosexuali, de care puţin îmi pasă.
Iţi mulţumesc, Doamne, că i-ai luat la timp!